Știai că ai o bunică în Maramureș?

Fragilă, uscățivă și plină de lumină, o bunică de poveste stă cuminte pe prispă și privește cu ochii în lacrimi spre ulița din fața casei. În urmă cu 50 de ani, bătrâna și-a părăsit satul natal și și-a urmat soțul în Oncești, Judeșul Maramureș, cu multă speranță și dragoste în suflet. Din păcate, nu a putut avea prunci, iar acesta a devenit cel mai mare regret al ei.

Acum are 78 de ani, nu prea mai vede și nici nu prea mai aude, dar odaia inimii ei este pregătită să-i cuprindă pe toți oamenii care ajung în zonă.

Draga noastră bunică nu are pensie, iar ajutorul social a întârziat de două luni, așa că stă la poartă îmbrăcată în port maramureșean și îi întâmpină pe turiști.

“De unde sunteți, maică? Din București? Ooo, de departe! Pofitiți pe la mine. Poate găsiți ceva care să vă placă: un ștergar de bucătărie, o traistă maramureșană”.

“Nu se poartă la București?”, întreabă bunica cu adâncă tristețe. “Ioooi… dar poate găsiți altceva care să vă placă”.

Bunica nu se plânge de soarta ei, deși a avut o viață grea alături de fostul soț, care “o cam avea cu băutura”. Într-o zi, într-un moment de furie, fostul soț a mers în oraș și a trecut casa și terenurile pe numele nepoților din străinătate, așa că bunica nu mai are nimic.

“Din ce trăiești, bunica?”, o întrebăm noi. “Ioooi! Mă rog la Cel de Sus și are EL grijă”,  ne răspunde cu sfială și obrajii plini de bujori.

Așa de mult se bucură bunica când cineva îi trece pragul, că nu știe ce să-i mai ofere, chiar dacă are în bucătărie doar două-trei caise și câteva corcodușe. De drag, luăm corcordușele coapte din mâinile ei muncite și brazdate de ani. Și bunica se înveselește ca un copil care a primit daruri alese de la părinți.

Casa ei veche, din lemn și lut, ascunde o sărăcie lucie, amară, dar strălucește de curățenie și har. Între ușa de la intrare și peretele casei există o gaură prin care suflă vântul, încât nu te poți întreba ce o să facă sărmana la iarnă.

“Cât a trăit bărbatul meu, nepoții din străinătate ne trimiteau câte o căruță cu lemne, dar nu știu dacă vor trimite și acum…”

„Vă trimit nepoții pachete cu mâncare?”. “Am o nepoată cu sufletul bun care îmi aducea pantofi și i-am zis să nu-mi mai aducă, că eu nu port, dar nu primesc pachete”.

Se spune că Dumnezeu lucrează prin oameni și tot prin oameni se pot înfăptui minuni, așa că haideți să-i facem bunicii o bucurie și să-i umplem cămara cu merinde și casa cu voie bună. Haideți să punem mână de la mână și să-i luăm împreună o căruță cu lemne.

La câteva case distanță se află pensiunea Subcetate La Matei, unde am fost cazați și ne-am bucurat de bucate alese, pe toată perioada sejurului nostru.

Dacă aveți drum pe acolo, opriți-vă câteva clipe pe la bunica. Nu se știe când și cât o să mai aveți ocazia să întâlniți un om așa frumos și nici care va oferi cel dintâi daruri. O să recunoașteti imediat casa bătrânească, fără gard, fără câine și fără… om în putere.

Ne așteaptă bunica, dragii mei! Pe toți!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *