Melania Medeleanu: “Am senzația că trăiesc un miracol în fiecare zi”

Îmi doream de mult timp să-i iau un interviu Melaniei Medeleanu, dar pentru că programul ei este foarte încărcat, am reușit abia acum. Prin MagiCAMP, un proiect înființat de ea și de Vlad Voiculescu, Melania aduce speranță și un strop de bucurie copiilor care luptă cu o boală necruțătoare. În prezent, proiectul a devenit mai complex, a dezvoltat mai multe ramuri prin care oferă ajutor copiilor, iar pentru a se materializa are nevoie de sprijinul nostru. Iată ce mi-a povestit Melania în interviul de mai jos:

Cum a început proiectul MagiCAMP și ce reprezintă el pentru tine acum?

Proiectul a început în urmă cu 3 ani și jumătate, în 2014, când împreună cu Vlad Voiculescu am fondat taberele MagiCAMP, dedicate copiilor cu afecțiuni oncologice. Au fost două săptămâni de tabără despre care credeam că sunt irepetabile, credeam că o să le oferim copiilor un strop de bucurie și atât. Acești copii s-au întors însă acasă și au început să povestească despre tabără. Am primit reacții atât de tulburătoare de la copii, de la medici, de la părinți încât ne-am dat seama că proiectul nu poate să fie doar un proiect de o vară și atât. Așa că în 2015 am avut 4 săptămâni de tabără și 80 de copii, în 2016 am avut 9 săptămâni de tabără și 180 de copii, iar anul acesta, în 2017, am avut 11 serii, 220 de copii. În prezent, proiectul nu se mai limitează la taberele MagiCAMP.

Pe lângă copiii cu afecțiuni oncologice ne-am deschis porțile și către copiii care au trecut prin alte experiențe traumatizante: pierderea unui om drag – BlueCAMP, precum și pentru micuții care au suferit arsuri grave – Connectiv CAMP. MagiCAMP a devenit un proiect care pe lângă bucurie oferă suport emoțional și material copiilor cu afecțiuni oncologice.

La ce alte proiecte mai lucrezi în paralel?

Avem MagicBOX, oferirea unui pachet care pleacă în fiecare lună spre aproape 100 de familii. Un pachet care conține alimente neperisabile, detergenți, haine, ce le mai trebuie acasă. Acum lucrăm de zor la MagicHOME, care este un spațiu de tranzit pentru familiile din provincie care vin cu cei mici la unul dintre spitalele din București și nu au unde să se cazeze. Foarte des, însoțitorul care stă pe un scăunel pe patul copilului, doarme așa. Nu poți să nu te întrebi, oamenii aceia (de regulă, mama) stă așa cât? O săptămână, o lună-două? Va sta în funcție de diagnosticul și tratamentul copilului. Cum se odihnește această ființă, care trebuie să fie puternică pentru copilul ei?

Am închirat un apartament cu 4 camere foarte aproape de Institutul Oncologic pentru că este nevoie de locul acesta, de MagicHOME.

Din ianuarie și până în prezent au trecut pe acolo peste 400 de oameni. Nevoia este uriașă. Așa că am cumpărat o casă mare, de fapt este un bloc cu 3 etaje și câte un apartament cu 4 camere pe fiecare etaj. Aici am putea să găzduim 30-35 de persoane. Fie că e vorba de părinții copiilor, fie că este vorba de cei care vin la tratament ambulatoriu (fac un RMN astăzi și fac un tratament, dar în loc să stea în spital – care nu este cel mai fericit mediu – pot veni la MagicHOME). Aici au parte de psihologi care să-i sprijine și de voluntari care să se joace cu cei mici și să-i ajute să uite puțin din drama prin care trec.

Ce te-a determinat să te implici în astfel de proiecte?

Sunt printre norocoșii care până la MagiCAMP nu au avut parte de drame în viață. Nu caut în trecutul meu explicația pentru ceea ce fac astăzi, ci pur și simplu am luat decizia atunci când am înțeles nevoia. Înainte de prima tabără am zis: „Hai să facem ceva pentru că putem!”, dar după primul an am înțeles că nu e vorba despre a face ceva pentru că „putem”, ci pentru că este nevoie. Proiectul îmi curge prin vene în momentul acesta. Vrei să-i vezi râzând, să-i vezi curajoși, să-i vezi cu câtă forță luptă cu boala. Cu MagiCAMP te contaminezi!

La MagiCAMP mulți copii bolnavi de cancer ajung să piardă lupta cu viața. Cum te raportezi la această realitate dureroasă?

Aș vrea să spun că poți să ridici un zid și nu te afectează. Mergi mai departe, dar nu pur și simplu. Fiecare dintre copiii care au trecut pe acolo și-au lăsat amprenta asupra noastră. N-ai cum să nu-i iubești, deși petreci puțin timp cu ei. Inevitabil, când pleacă ei, pleacă și o bucată din sufletul tău. Pe de altă parte, când pornești la drum cu un astfel de proiect și treci prin astfel de experiențe, mai devreme sau mai târziu, conștientizezi că tu poți să faci doar o parte mică. Până aici. Dincolo de ea, nu mai este în mâinile tale. Tu faci tot ce poți să-i determini să uite de boală, medicii care fac tot ce pot să-i ajute. De la un anumit moment, nu mai este în mâinile tale. Dacă nu aș gândi așa, aș muri în fiecare lună. Vorbeam cu un medic oncolog și întrebam: „Tu cum poți? Eu îi văd fericiți și mai aud, din când în când, că unul dintre ei pleacă, dar tu trăiești în spital, zi de zi. Cum e pentru tine când moare câte un copil?” Mi-a zis: „Nu credeam că o să zic vreodată așa ceva, dar uneori, când îmi dau seama că s-a făcut tot ce se putea omenește cu acel copil, ajung să mă rog să-i curme Dumnezeu chinul”. Uneori speri în miracole, alteori spui că Dumnezeu are alte planuri cu acel copil.

Ai avut parte și de miracole la MagiCAMP?

Mie mi se pare că fiecare clipă trăită acolo este un miracol, pentru că e atât de multă poftă de viață. Noi, adulții, uităm lucrurile acestea, uităm cât de prețioase sunt clipele. Eu în MagiCAMP am senzația că trăiesc un miracol în fiecare zi.

Cum simți că te-a îmbogățit această experiență, ce ți-a adus?

Mi-a adus multă speranță. Încredere în oameni. Au fost perioade în care nu aveam încredere în oameni deloc, dar lucrurile s-au schimbat odată cu MagiCAMP. Când am văzut medicii care își iau o săptămână din viața lor (care oricum e foarte dură… și ca volum de muncă, după gărzi, etc) își iau o săptămână de vacanță și vin în MagiCAMP să facă voluntariat.

De asemenea, ceilalți voluntari, toți oamenii care aleg ca o săptămână să-și lase orgoliul de o parte (poate sunt șefi la locul lor de muncă) și să uite de sine doar ca să se pună n slujba acestor copii. Când văd atâta bunătate, generozitate, energie și putere de a dărui, îmi recapăt încrederea în oameni. Acesta este unul dintre lucrurile importante pe care le-am luat de la adulți, iar de la cei mici am învățat să prețuiesc clipa și să am curaj. Dacă ei sunt nevoiți să lupte cu cancerul, care este o boală perfidă, atunci pot și eusă lupt și cu traficul și cu meschinăriile și cu porcăriile politice și cu tot ce mai este nevoie.

De curând, a avut loc un furt la sediul MagiCAMP. Cum îți explici faptul că au luat laptopurile, dar au lăsat banii și cheile de la mașină?

Mi-aș dori să am o explicație dar nu am. Mă îndoiesc că o să-i prindem vreodată pe hoți, să ne explice și nouă ce a fost în mintea lor. Prefer să mă raportez la incident ca la o lecție pe care am învățat-o. Anume: “Ai grijă să-ți stochezi informațiile într-un loc sigur. Ai grijă să-ți securizezi biroul“. Astăzi avem o alarmă la birou și o echipă care poate să intervină în doar câteva minute. În rest, ne concentrăm pe ceea ce avem de făcut mai departe.

Cum a afectat acest furt activitatea voastră?

Au fost câteva zile în care am fost debusolați pentru că acolo aveam prezentările, la care am muncit foarte mult. Erau multe informații, pe care nu le mai avem acum. Pe de altă parte, ne-a dat mult curaj reacția incredibilă a oamenilor cărora le-am povestit despre ce ni s-a întâmplat.

A fost o solidaritate de care aveam mare nevoie. Muncești mult pentru un astfel de proiect și când îți dispare munca te simți aproape abandonat. Oamenii ăștia ne-au arătat că nu suntem singuri. Au fost oameni care ne-au oferit laptopurile lor, pe care nu le mai foloseau, au fost oameni care au zis: “Vin la birou și vă ajut cu introducerea datelor pe care le aveți”, au fost oameni care s-au oferit să ne ajute cu soluții IT. Toate lucrurile acestea sunt foarte prețioase. Când ți se întâmplă o chestie de genul acesta ai tendința să spui: “Oamenii sunt răi”. Dar te oprești, pentru că doar unii sunt răi. De fapt, oamenii buni sunt mai mulți decât cei răi.

Cum ar putea sprijini oamenii activitatea de la MagiCAMP?

Sunt mai multe modalități prin care oamenii ar putea să sprijine activitatea noastră. Cea mai simplă este prin formularul de 2%. Fiecare angajat poate direcționa 2% din impozitul pe venit către o cauză socială. Dacă acești 2% nu sunt direcționați atunci ei se duc în bugetul Statului, ori despre Stat cam știm cu ce eficiență cheltuie banii. La MagiCAMP știi exact unde se duc banii tăi și pe cine ajuți. Dacă ești antreprenor, dacă ești companie, atunci 20% din impozitul pe profit poate să fie direcționat către o cauză socială dacă cifra de afaceri este mai mare de 500.000 de euro. Sau cu o sponsorizare, indiferent de valorea ei. Din experiență am învățat că nu există prea puțin. 20 de lei reprezintă masa unui copil în tabără. Este cineva care vrea să hrănească un copil? Poate să facă asta cu 20 de lei.

De asemenea, ne-ar prinde tare bine ajutorul pentru MagicHOME. Renovam această casă și avem nevoie fie de materiale de construcție, fie de bani să le cumpărăm.

Pe site-ul nostru www.magicamp.ro se găsesc detaliate toate modalitățile de implicare.

Am o întrebare sensibilă. Spune-mi, te rog, cum i-ai simțit pe cei mici că privesc boala?

Fiecare copil percepe în felul său lucrurile. Am cunoscut copii care știau că vor muri și care vorbeau despre moarte ca despre o evadare: „E vremea să mă duc”. După cum am cunoscut copii care nu și-au pus niciodată problema că boala e atât de gravă. Unii dintre ei au zis că e doar o bubiță și au luptat cu atâta forță că acum bubița e o amintire. Nu găsesc un numitor comun în felul în care se raportează la boală.

Știu că te preocupă și educația copiilor și ai demarat în 2010 proiectul Hero After School. Ce ne poți spune despre acest proiect?

Acesta a fost primul meu „copil”, care a crescut incredibil în 7 ani. De la 17 copii cu care am pornit la drum, am ajuns acum la 120 de copii. Atunci când crește numărul de copii îți dai seama câtă nevoie e de un astfel de proiect. Copiii vin de la școală la after, unde primesc o masă caldă, iar pentru unii dintre ei este singura masă caldă din zi. Au profesori care îi sprijină la teme, au voluntari care îi ajută să coloreze, să joace șah, să facă tot felul de activități pe care în mod normal nu ar avea resurse să le facă. Mă bucur că proiectul acela poate funcționa acum fără mine, dar mărturisesc că mi se face dor să fiu acolo, într-o bancă, și să țin mâna pe mâna unui copil care pune stiloul prima dată pe hârtie.

La acest moment, câți oameni sunt implicați în toate aceste proiecte?

La Clinceni sunt 8 clase, deci 8 învățătoare și un coordonator de proiect. La MagiCAMP, echipa este formată din 5 oameni, dar avem mulți voluntari alături. De asemenea, avem sponsori care ne ajută. Lista e lungă, dar aș vrea să menționez câteva nume: Kaufland, Vodafone,Ikea, La primul bebe, care ne-au ajutat foarte mult.

Din partea Statului a venit un ajutor?

N-am cerut niciun ajutor din partea Statului. Credem că Statul are destulă treabă și nu vrem să-l batem și noi la cap.

În cadrul conferinței de la TEDx ai afirmat: “Când vocea ta devine puternică începe să deranjeze”. Crezi că vocea ta a început să deranjeze?

Este evident că atunci când vocea cuiva devine puternică începe să deranjeze. Nu aș vorbi de vocea mea. Dacă te uiți la ceea ce se întâmplă astăzi cu societatea civilă sau dacă te uiți ce se întâmplă astăzi cu oamenii politici… Când oamenii politici o dau în bară, iar societatea civilă reacționează, există întotdeauna o contrareacție foarte violentă. Mărturisesc că, după jaful de la MagiCamp, mi-am pus întrebarea dacă nu cumva vocea lui Vlad Voiculescu a contribuit la asta, iar jaful a avut mesajul subtil: “Suntem cu ochii pe voi”.

Organizezi cursuri de dicție și de public speaking. Care sunt motivele celor care vin la cursuri? Intenționează să urmeze o carieră în televiziune sau ce își doresc de la aceste cursuri?

Deși există această imagine, că cei care vin la cursuri o fac exclusive pentru că ar avea nevoie în cariera lor de o vorbire clară, în realitate o dicție bună te ajută în orice interacțiune. Dacă prietenii nu te înțeleg din cauza dicției atunci e o problemă. Atunci când mergi la serviciu și ai de făcut o prezentare, iar cuvintele nu îți ies, pui accentele greșit într-o frază și nu se înțelege ce ai vrut să spui, e o problemă.

Mai ai timp liber? Ce îți face plăcere să faci în timpul liber?

Îmi amintesc că îmi plăcea să citesc. Totuși sunt printre norocoșii care fac doar lucrurile care le plac. Aproape că nu îmi aduc aminte când am făcut lucruri care mi-au displăcut.

 Ce putere bună crezi că au oamenii și nu o folosesc?

Oamenii pot să mute munții dar nici măcar nu știu cât de puternici sunt. Am auzit înfiorător de des de la adulți “Nu pot”, înainte chiar de a încerca. Pentru mine nu mai există “Nu pot”. Se poate să nu pot, dar aceasta trebuie să fie o constatare, nu o declarație înainte de acțiune.

Ce cuvinte ai vrea să auzi mai des?

„Mulțumesc”, „Te rog”, „Te iubesc”, „Hai”!

Îți mulțumesc frumos, Melania!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *