Bradul artificial salvează bradul natural. Tu ce alegi?

Cât de curând, sărbătorile de iarnă ne vor bate la ușă, iar noi ne vom grăbi să le întâmpinăm cum se cuvine: cu veselie și arome de cozonac în casă, cu un brad de Crăciun artificial în jurul căruia vom cânta colinde și cu multă speranță într-o lume mai bună. O atmosferă desprinsă din cărțile de povești, nu-i așa?

Dacă vi se pare că un brad de Crăciun artificial nu s-ar încadra în poveste, vă voi întreba ce fel de poveste ne-ar putea spune un brăduț despre ceea ce se întâmplă acum în pădurile din România? Știu, pădurea nu vorbește, deși ne oferă oxigenul cel de toate zilele, care ne permite să ne bucurăm de viață pe acest pământ. Eu mi-am imaginat povestea unui brăduț vorbitor și iată ce a ieșit:

Povestea brăduțului cu inimă curată

Undeva, în inima unei păduri bătrâne, a răsărit un brăduț cu trupul plăpând și crenguțe întinse spre cer. Ceva mai departe, cu o coroană bogată și rădăcini adânci, se afla mama lui. De cum a venit pe această lume, brăduțul a privit spre pădurea bătrână și a simțit o tristețe copleșitoare. Foșnetul ei se pierdea tot mai mult, căci pădurea ascundea o dramă.

 „De ce e tristă pădurea, mamă?” a întrebat brăduțul cu nevinovăție. „Taci, copile. Vezi-ți de copilăria ta”, i-a răspuns mama. În fiecare zi, brăduțul privea spre cer și primea cu bucurie orice gâză sau pasăre care venea să-i țină companie. „Bine ai venit! Cum e pădurea la vale?” întreba brăduțul cu o voce veselă. O tăcere adâncă se lăsa atunci peste întreaga pădure.

Nimeni nu vroia să-i spună brăduțului adevărul, pentru că îl vedeau fragil și sensibil. „Lasă-l. Să nu știe” se înțelegeau păsările din priviri, în timp ce gâzele se ascundeau repede în pământ.

Zilele treceau cu repeziciune, pădurea suspina de fiecare dată când primea vești despre brazii din vale. Știa că în curând nu o să mai fie. Doar brăduțul nu știa nimic și se bucura de fiecare dată când vedea o ființă, fie că era gâză, pasăre sau om.

Într-una din zile, tocmai când brăduțul se bucura de norii pufoși și grăsani de deasupra lui, un sunet metalic a traversat pădurea. Când brazii bătrâni au început să plângă și să ridice rugăciuni, brăduțul a înțeles că familia lui este în pericol. Atunci a văzut mai mulți oameni care tăiau pădurea. Rând pe rând, brazii falnici au căzut la pământ. „Ce fac oamenii, mamă??” a strigat brăduțul și a privit spre mama lui. Nimeni nu i-a mai răspuns. De jur-împrejurul brăduțului, mirosea a moarte. Chiar și oamenii miroseau a moarte, dar ei nu știau că singuri s-au condamnat la dezastru.

„Asta e prea mic. Îl mai lăsăm” a spus un om, când a ajuns în dreptul brăduțului. „Ce rost are să-l mai lași? E bun și așa! Nu vezi că a rămas gol aici? ” Brăduțul a ridicat ochii spre păsările albe din înaltul cerului, care se roteau și făceau gălăgie. Tocmai atunci un sunet metalic i-a răsunat în urechi și o durere acută i-a cuprins trupul plăpând. În secunda următoare, brăduțul a căzut. Păsările cerului au tăcut.

În fiecare zi, facem alegeri și prin fiecare alegere pe care o facem pentru noi și familia noastră ne arătăm nivelul de responsabilitate față de mediul în care trăim. Toți ne dorim să trăim povești frumoase, să ne bucurăm de peisaje superbe, să fim sănătoși și să oferim copiilor noștri ceea ce este mai bun.

Oare își dorește cineva să trăiască o dramă, să sufere în permanență, să fie la limita supraviețuirii? Nu cred. Totuși, o plăcere de moment, fără un act responsabilitate, ne va conduce la o suferință cruntă în viitor. Pentru că suntem legați unii de alții, de mediul în care trăim și nu gândim pe termen lung.

Ne plângem de nivelul de poluare, de defrișările masive, dar nu acționăm. Doar prin schimbarea alegerilor noastre vom putea schimba ceva în exterior. O soluție este să renunțăm la bradul natural pe care îl cumpărăm pentru Crăciun și să alegem un brad artificial. 

Anual, mii de brazi sunt tăiați din păduri pentru sărbătorile de iarnă și aruncați, după ce acestea trec. Un moment de bucurie ne conduce, ușor-ușor, spre o catastrofă.  Un brad artificial nu este doar o soluție pentru a descuraja piața de brazi naturali, ci și o investiție bună deoarece este mai ieftin și se poate păstra mult timp. Un brad de Crăciun artificial poate înlocui cu succes unul natural, pentru că producătorii s-au gândit să-l conceapă cât mai autentic.  

Să nu uităm că orice brad natural lăsat să crească ne oferă o speranță de viață mai mare pe acest pământ. Tu ce alegi?

One comment on “Bradul artificial salvează bradul natural. Tu ce alegi?

  1. Trist, dar adevarat. Mi-au dat lacrimile..Toti ar trebui sa alegem brandul artificial. In curand nu vom mai avea paduri… Felicitari pentru articol si penionattru modul in care l-ati scris!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *