Îngerii în trup de la Mănăstirea Sucevița

Photo0134

Se spune că pe oamenii pe care îi porți în inimă îi aduci ușor în Fața Lui Hristos prin rugăciune. Și oare nu pe oamenii, care ți-au câștigat inima, ți-ai dori să îi întâlnești în Rai?

 „Împărăţia Lui Dumnezeu înlăuntrul vostru este” (Luca 17: 21).

Toamna anului 2016 are pentru mine o însemnătate aparte, pentru că atunci am cunoscut două persoane speciale: pe Stavrofora Mihaela (stareța Mănăstirii Sucevița) și pe Maica Melania. 

Mai sunt și alte maici, despre care aș putea povesti cum s-au străduit să-mi zugrăvească o parte din existența lor în Hristos: Maica Natalia, Maica Fanuria, Maica Ana și altele… dar mă voi opri la cele menționate la început.

Maica Melania are peste 25 de ani de mănăstire și unii o consideră “nebună după Hristos”. Ochii ei mari, ca doi fluturi albaștri, au un adânc care rupe granița umanului. În fiecare zi, maica Melania, care nu mai poate participa fizic la slujbe, citește intens din Ceaslov și se roagă pentru obște. 

Despre maica stareță ce să vă zic? Cuvintele îmi sunt prea sărace pentru a vorbi cu adevărat despre „roaba Domnului”. Căci, spre deosebire de alte starețe contemporane, nu cred deloc că a fost mânată de dorința de putere pentru a avea această poziție, ci doar a urmat smerit modelul lăsat de Maica Domnului. „Fie Mie după cuvântul Tău, iată roaba Domnului!” (Luca 1, 38).  

Îmi amintesc de ziua în care i-am oferit o banală cutie cu bomboane maicii starețe. Maica m-a răsplătit cu un surâs senin, desprins de cele pământești, și a zis: “Tu ai? Dacă nu ai, o împărțim”. Și vorbea serios.  

Maica așa procedează cu toți cei care îi trec pragul. De altfel, generozitatea maicii starețe e atât de cunoscută încât cerșetorii, din toate colțurile țării, cumpără special un bilet spre Sucevița. 

“Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui” (Matei 5, 7).  

Desigur, această generozitate trezește fel de fel de comentarii și indignări. Mai ales în rândul celor care ajung să creadă că simpla lor existență pământescă depășește pronia dumnezeiască, prin care se împlinesc toate. ”Căci de nu ar da Domnul, în zadar s-ar strădui omul”.  

Mărturisesc sincer că dacă era să-mi ascult răutatea pe care o port, într-o lume în care binele și răul se înfrățesc, tăiam câteva capete. Mai ales capul deștept al acelor care își permiteau să o vorbească de rău pe maica stareță. Mai multe nu zic.  

Da, eu nu sunt om-înger, ci doar o simplă, pământeană ființă, care a petrecut o vreme într-un cadru idilic și a cunoscut cea mai bună stareță de pe fața pământului și maici care poate vor ajunge (Doamne-ajută!) în ceata plină de slavă a îngerilor…  

Photo0158

One comment on “Îngerii în trup de la Mănăstirea Sucevița

  1. Frumoase cuvinte generate de fiinte speciale! Am cunoscut-o pe Maica Stareta in ajun de Schimbarea la fața a Mântuitorului și, desi astepta multi oaspeti, a avut timp si pentru noi, cei 53 de pelerini … A doua zi la slujba au participat sute de credincioși cu foarte multi copii, îmbrăcați in costume populare …Îngerii erau cu noi si printre noi! Slujba a fost oficiata in curtea mănăstirii, unde s-a amenajat un altar special, unde au slujit 25 de arhierei, 4 preoti diaconi si corul de maicute intr-un cadru de vis! Generozitatea Maicii Starete s-a manifestat si fata de noi, pelerinii, oferindu-ne pachete cu alimente pregatite in sfanta mănăstire (toti am considerat ca sunt alti oameni in nevoi…). Recomand o asemenea experienta macar odata în viata!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *