Ciprian Voicilă: ’’Prefer rugăciunea vameșului’’

ciprian_o

L-am descoperit cu multă bucurie pe scriitorul Ciprian Voicilă prin cartea ’’Sfinții de lângă noi’’. Ulterior, când am mers să o cumpăr în mai multe exemplare, ochii mi-au căzut și pe cartea ’’Despre Părintele Macarie’’. M-am întrebat cum este viața interioară a omului Ciprian Voicilă, care de-a lungul timpului a avut parte de întâlniri tainice și binecuvântate cu maici și părinți purtători de Har, așa că am încercat să deschid câteva ferestre prin interviul de mai jos.

1. Cum ți-ai început călătoria spre Duh și în Adevăr?

Călătoria, cum o numești tu, am început-o în copilărie. Într-un sat situat în vecinătatea orașului Câmpina, Brebu, cunoscut ca „Brebu-Mănăstirii” fiindcă aici există o veche mănăstire ctitorită de Matei Basarab.

Străbunica mea, Elena, m-a deprins, de la o vârstă fragedă, să merg la biserică, punându-mă în contact cu o tradiție vie, ale cărei rămășițe am avut ocazia să le cunosc, deși erau anii fatidici ai ceaușismului.

La vârsta aceea mă fascinau icoanele vechi din biserică, dar și poveștile cu Sfântul Ilie care provoacă, în toiul ploii, tunete și fulgere, străbătând cerul în carul său de foc. Sâmbăta stăteam la poartă și le ceream bătrânelor care se întorceau cu coșurile pline de la biserică să îmi dea și mie puțină colivă. Îmi plăcea să cânt la strană și, retrospectiv, îndrăznesc să spun că pentru a fi creștin esențial, într-o primă fază, este această experiere, această întâlnire senzorială, palpabilă cu viața liturgică a Bisericii: dintr-odată iei contact cu un conglomerat de senzații care se întrepătrund: mirosul de tămâie, chipurile sfinților care sunt foarte reali (dacă putem spune așa) pentru un copil, gesturile lor iconice, sfintele cântări la care participă toți credincioșii din biserică, rostirea solemnă a Crezului și a Rugăciunii Domnești…

Contactul direct, nemediat, cu această tradiție vie cred că a fost esențial pentru mine, mai târziu, când am putut să depășesc etapa revoltei juvenile, să revin la Biserică și să înțeleg, cumva pe dinăuntru, de ce este ea numită „corabie a mântuirii”. Este vital să ai unde să te întorci, să fii  în posesia unui reper fix pe harta sinuoasă, alambicată a  existenței.

2. Ce reprezintă pentru tine relația cu Hristos?

Întrebarea aceasta este dificilă. Are în ea o încărcătură grea, teologică. Eu nu sunt teolog. Sunt un spirit căutător care găsește o satisfacție lăuntrică în încercarea de a le împărtăși altor căutători noile descoperiri. Relația cu Hristos este o luptă uneori istovitoare fiindcă observ că nu pot rămâne, deocamdată, în comuniune deplină și continuă cu el. Mă îndepărtez de El, apoi revin, iar mă îndepărtez și iar revin. Mă mișc în cerc, dar sper, în forul meu interior, ca toată această zbatere să ia sfârșit, atunci când va voi El.

Ce pot, însă, să îți spun e că înainte de toate, pentru mine Domnul nostru Iisus Hristos este Adevărul. Adevărul -Persoană. Această credință, cu rădăcini adânci în căutările mele filosofice, îmi provoacă suficiente neplăceri. Fiindcă nu e comod să îți orientezi viața conform adevărului, într-o lume ahtiată de egotism – afimare de sine- epatare a puterii personale, opulență de toate felurile. Trebuie să decizi în ce orizont vrei să te miști: în cel al adevărului sau în cel propriu utilității. Comod, reconfortant ar fi să alegi sfera utilului, care la nivelul vieții personale se traduce prin succes, recunoaștere publică, statutul de VIP. O viață securizată.

Cei interesați de adevăr se împuținează de la o zi la alta. Te simți singur, fără aderență la o lume în care nu te recunoști și care nu se reflectă în tine. Un exponat  – poate incomod, în orice caz ridicol – al unei lumi apuse care funcționa după alte repere și care era vegheată de alți arhei.

3. În cartea ’’Sfinții de lângă noi’’ ne-ai povestit puțin despre Maica Paisia. Ne poți împărtăși câteva dintre învățăturile primite de la Sfinția Sa?

Am povestit în cartea „Sfinții de lângă noi” cum am cunoscut-o pe maica Paisia și care au fost întâmplările minunate pe care le-am trăit în apropierea ei. Nu am primit de la ea anumite învățături speciale. Dar m-a convins de eficiența unor acte pe care, noi, intelectualii tindem să le bagatelizăm, incluzându-le în categoria credinței simpliste. M-a reînvățat puterea rugăciunii, dar și datoria de a te ruga pentru ceilalți, în special pentru cei apropiați. „Soțul, mi-a spus maica Paisia, are datoria să se roage pentru soția sa. Tatăl pentru copilul său”. Întrebând-o cum anume să mă rog ( fiindcă mintea mea complicată avea nevoie de o rugăciune cu totul și cu totul specială), am primit un răspuns deconcertant: „Le găsești pe toate în cartea de rugăciuni”. 

4. Cum au luat ființă cele două cărți despre părintele Macarie și ce reprezintă ele în viața ta?

Cele două cărți despre părintele Macarie sunt rodul entuziasmului pe care mi l-a provocat întâlnirea față către față cu părintele Macarie de la Schitul Munteoru, din Vrancea. Am descoperit în el un ieromonah autentic, dar, înainte de toate, un om autentic. O întruchipare a arhetipului călugărului – așa cum apare în Patericul egiptean și în toate istorisirile despre cuvioșii de altădată# care cred că atrage la sine mulțimile de credincioși pentru că el trăiește ceea ce propovăduiește și își păstrează inima deschisă spre neputințele și durerile celor care îl cercetează. Cel mai bun mod de a-l cunoaște pe părintele Macarie este să îl întâlnești față către față.

Pe un alt plan, cele două cărți despre părintele sunt o confirmare, optimistă, a faptului că societatea românească nu este sortită pieirii fiindcă, în ciuda celor mai sumbre aparențe și predicții, mai avem modele. Doar că trebuie să pornești în căutarea lor. Să abanonezi, fie și pentru puțin timp, confortul, inerția în care te-ai instalat. 

5. Lumea în care trăim se află într-o acută criză de modele. Unde consideri că își mai pot găsi tinerii modele de urmat?

Eu am descoperit modele la periferia vieții publice. Mărturisitorii care au trecut prin calvarul temnițelor comuniste, păstrându-și în mod exemplar demnitatea, preoții, cuvioșii, pustnicii, dar și… profesorii care își continuă smerit lucrarea ne sunt modele. De noi depinde să îi descoperim și să cultivăm relația cu ei.

6. Ce proiecte pregătești în prezent?

Despre proiectele mele prefer să nu vorbesc. Cineva – un erou  și un martir anticomunist- m-a învățat că este mai frumos și mai bine să glăsuiască faptele. Un gând antic de altfel, pe care îl regăsim, de pildă, la Epictet, pentru care expresia filosofiei este chiar fapta.

7. Ce cuvinte rostești mai des în rugăciune?

Prefer rugăciunea vameșului. Și nu îți mărturisesc asta din fățărnicie. Oricine o va rosti, va înțelege prin ce diferă ea de alte rugăciuni. Sfântul Serafim de Sarov ne învață să căutăm propria cale prin care vom atrage harul și darurile Duhului Sfânt. 

8. Ce putere bună crezi că au oamenii și nu o folosesc?

Cred că din dorința de a accede rapid la bunătățile cerești, mulți dintre noi neglijează o putere sufletească elementară: bunătatea. Omenia aceea pentru care românul de odinioară a devenit cunoscut și recunoscut în lume. 

9. Ce îți face inima să cânte?

Această întrebare pornește de la o presupoziție atât de optimistă, încât nu mă regăsesc în ea. Cu alte cuvinte, mă depășește. Pot să îți spun, însă, că sunt în căutarea lucrurilor capabile să îmi în-cânte inima, ca o contrapondere la banalitatea și cenușiul vieții. Pentru un familist, copilul, soția sunt surse certe de în-cântare, dacă știi să îți păstrezi privirea proaspătă

10. Ce cuvinte ți-ai dori să auzi mai des?

 „Mi-a fost dor de tine”.

 Îți mulțumesc!

One comment on “Ciprian Voicilă: ’’Prefer rugăciunea vameșului’’

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *