Secrete pentru curățarea eficientă a tenului

Woman-removing-applyed-makeup

Nu am mai scris de ceva timp pe zona de beauty, așa că astăzi am ales ca subiect curățarea tenului – una dintre cele mai importante acțiuni de întreținere a feței, dacă folosim produse și instrumente adecvate.

Chiar dacă nu am folosit produse de make-up, în timpul zilei tenul nostru adună praf și impurități și poate cauza iritații, uscăciune și îmbătrânire prematură sau afecțiuni eruptive, de aceea curățarea feței este un lucru de bază. Prin îndepărtarea celulelor moarte de la suprafața pielii și prin desfundarea porilor înfundați, cu produse pentru tipul nostru de ten, menținem sănătatea și frumusețea tenului.

O îngrijire corectă și cât se poate de obișnuită presupune curățarea tenului de 2 ori pe zi, dimineața și seara. În momentul de față, avem disponibile pe piață o varietate de produse pentru curățarea tenului: demachiant, loțiuni cu spumă, exfoliante, aparate profesionale. Toate acestea acționează diferit asupra tenului, motiv pentru care este indicat să citim bine prospectul înainte de a le utiliza.

Este știut faptul că cele mai bune produse pentru curațarea tenului sunt cele naturale, organice, pe bază de uleiuri din: trandafir, cocos, argan, migdale, fulgi de ovăz sau coji de caise și apă, pentru că hidratează și nu usucă pielea.

Un alt lucru important în acest proces este reprezentat de instrumentele de curățare, care nu trebuie să ne lipsească din casă.

Iată care sunt cele mai bune instrumente despre care vorbesc:

 Un burete special

În procesul de demachiere, buretele este foarte important. De aceea, este bine să alegem unul conceput din fibre nețesute, pentru că va asigura o curățare profundă. Când buretele intră în contact cu apa devine rigid și realizează o exfoliere blândă a tenului. Pe piață mai există și un burete format din două straturi, cu o membrană din plastic, care curăță bland și efcient tenul.

O perie facială

Acesta este un produs relativ nou pe piață pentru curățarea tenului. Aparatul de curățare pentru față cu o perie specială acționează ca o periuță de dinți și îndepărtează toate impuritățile de la nivelul. Pe piață există mai multe modele: cu perii faciale moi și mici sau de dimensiuni mai mari, care asigură o curățare eficientă și delicată. Pentru o folosire corectă este indicată citirea instrucțiunilor cu atenție, iar dacă vreți să achizitionați unul vă sfătuiesc să optați pentru un produs profesional.

Un prosop facial

Se folosește des în cabinetele cosmetice de top, atât pentru a curăța fața, cât și pentru a realiza un masaj ușor. Este de preferat ca prosopul, de dimensiuni medii, să fie din fibre naturale, pentru a nu irita tenul. După ce a fost curățat tenul cu un produs, tenul se șterge cu mișcări lente, pentru că cele energice pot afecta calitatea pielii.

Pont! Încălzește în prealabil prosopul în cuptorul cu microunde și pune 2-3 picături de lavandă pe el. Apoi lasă-l pe față câteva minute. Mirosul de lavandă și materialul moale și cald ne va relaxa mușchii feței și sistemul nervos.

Foto: Pinterest.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *