Părintele Sofronie şi fascinaţia dragostei Lui Hristos

Pr.Victor_cuv-sofronie-sakharov

Spune-ne, în paşi mărunţi, cum a fost apropierea de Ortodoxie. Cum l-ai cunoscut pe părintele Sofronie?

Din acel grup ecumenic de rugăciune din Fribourg, din Elveţia, despre care am amintit, făceau parte şi câţiva români ortodocşi şi, cu acest grup, am plecat odată la Ierusalim şi l-am vizitat acolo pe Patriarh. Însă mi s-a părut atât de arogant şi de închipuit Patriarhul, încât mai degrabă am avut senzaţia că Ortodoxia e ceva ce nu mă atrage… Însă cred că, la fel ca în toate celelalte situaţii, factorul care a pornit întreaga acţiune a fost Ursula. Se poate să fi fost şi înainte anumite lucruri care să mă fi pus în legătură cu ortodocşii, pe care nu mi le amintesc, dar ştiu sigru însă că Ursula mi-a povestit de părintele Sofronie, de pildă, pe care îl cunoscuse.

În orice caz, eu am fost lovit de o bombă când l-am întâlnit pe părintele Sofronie şi, în aceeaşi clipă, am vrut să intru în mănăstire. În aceeaşi clipă!

Cum l-ai întâlnit pe părintele Sofronie?

La un moment dat, în Lausanne, când era cât pe ce să îl calc cu maşina pe o trecere de pietoni. Şi încă o dată în Essex. Cred că atunci, în Lausanne, au fost discuţiile acelea pline de umor – de ce sunt călugării îmbrăcaţi în negru. În orice caz, în Essex, apăruse deja tsunami-ul dragostei. Mă aflam în drum spre o conferinţă din Birmingham, în Anglia, şi nu am făcut decât o mică pauză în Essex. Şi, când am plecat, cred că am plâns trei sau patru ore în continuu, atât eram de cutremurat! Nu mai voiam să plec din acel loc…

Te aflai pentru prima dată în Essex?

Da!

Atunci, în Lausanne, când aproape l-ai călcat pe trecerea de pietoni pe părintele Sofronie, aţi povestit?

Da, era şi Ursula cu mine şi ea îl cunoştea. Astfel, am intrat în discuţie cu el şi atunci i-am pus întrebările mele proaste. Ştia că mă aflu în drum spre o conferinţă şi mi-a spus să încep întâlnirea respectivă cu o glumă, pentru că, dacă oamenii râd, atunci deja îi am în buzunar. Aşa am făcut şi eu, dar cred că părintele Sofronie oricum s-a şi rugat pentru că a fost o conferinţă minunată! Ca să mă întorc în Fribourg, aveam drum direct de la Neu-Chatel, dar am făcut un ocol prin Lausanne tocmai ca să-i povestesc părintelui ce minunat a fost.

Şi – vezi că eu fac poze cu toată lumea – tocmai pentru că îmi plăcea aşa de mult, l-am întrebat dacă pot să fac o poză cu el. Părintele mi-a spus că nu, că are 2000 de poze care îl arată aşa cum nu e. E un lucru pe care astăzi îl văd în icoane – există deja multe imagini şi icoane cu el. Şi în Albac, de exemplu, erau multe icoane cu Părintele Sofronie, dar fără aură. Eu, însă, am cerut cuiva să îmi facă una în care să aibă şi aură. Şi nu e niciodată el… Părintele e ireprezentabil! Există, însă, una sau două poze care sunt bune… Iar atunci părintele s-a întors deodată spre mine şi mi-a spus: Klaus, eu încă nu sunt destul de smerit, aşa că hai, fă o poză cu mine. Şi-a luat ochelarii de la ochi, s-a aşezat şi i-am făcut o poză…

A fost amuzant! Nickica a fost cu doi ani în urmă împreună cu un grup de studenţi din Salonic la un episcop din Macedonia şi acolo era o poză a părintelui Sofronie cu ochelarii în mână şi atunci Nickica a spus: Poza asta e făcută de bărbatul meu! Şi lor nu le venea să creadă… Aşa se leagă lucrurile… (râde)

De ce părintele Sofronie a fost mai impresionant decât toţi ceilalţi ortodocşi pe care i-ai cunoscut? Ce îl făcea special?

Dragostea şi umorul său. Arta sa de a se coborî la nivelul meu. Există mulţi preoţi, în toate religiile, care ridică ştacheta foarte sus şi atunci e nevoie de un efort mare din partea ta ca să poţi ajunge la ei. Şi fac un lucru greşit, pentru că Hristos S-a coborât El Însuşi la nivelul nostru.

Iar părintele Sofronie putea intra în mod desăvârşit în fiecare om, ştia cine e omul din faţa lui şi ştiu sigur că fiecare persoană era transparentă pentru el. Vedea totul, la toţi! Cu siguranţă, ştia că într-o zi mă voi afla aici şi atunci a ştiut să-mi dea lucrurile de care aveam nevoie pentru asta. Şi, pentru că cel mai important lucru este iubirea şi abia pe urmă teologia, care vine mai târziu, m-a umflat, m-a umplut de iubire!

Părintele Sofronie vedea totul, la fiecare om, dar niciodată nu a spus nimic dacă nu a fost întrebat. Şi aceasta e o mare înţelepciune, pentru că ceilalţi mereu vor să dăscălească! Părintele Sofronie, însă, voia să conducă spre Împărăţia lui Dumnezeu.

fragment din cartea Călător pe pământ românesc. Convorbiri. File de jurnal – Klaus Kenneth

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *