Un strop de meditație la Viață și-o urare

10399010_1054967001209510_2141141538406839527_n

Aveam în jur de 6-7 ani când am văzut pe faința din bucătăria vecinei o vedere cu formația ABBA.

– ”Cine sunt?” am întrebat.

– ”O formație… ABBA. A fost, că s-a desființat. Erau căsătoriți, au divorțat…”

-”De tot???”, am întrebat șocată. ”Adică nu se vor mai împăca niciodată?”

– ”Cine știe”, mi-a răspuns vecina. ”Dar da, s-au despărțit defintiv”.

Acela a fost un șoc. Atunci am aflat pentru prima dată că oamenii se pot certa definitiv, chiar și cei care s-au iubit mult. La vremea aceea mi se părea imposibil să te cerți defintiv cu cineva, dar cu un om căruia i-ai spus cuvinte frumoase, ai legat o prietenie, ți-ai legat sufletul… Acele legături, în mintea mea, aveau să dureze toată viața.

Vorbele însă se duc ca fumul, așa cum trec și anii, așa cum se duce și viața. Și deși pentru mine a fost un șoc să descopăr că oamenii se pot certa definitiv, când am crescut am făcut același lucru. Nu știu nici acum care ar putea să fie cheia unei bune conviețuiri cu celălalt. Cred că trebuie să o căutăm în primul rând în noi, nu în alții.

Așa că pentru 2016 vă doresc și îmi doresc să vorbim mai puțin, să fim drepți unii față de alții (sau măcar să încercăm), să fugim de laude, să fim mai atenți la neajunsurile noastre și mai puțin la ale altora, să ne rugăm unii pentru alții, să iertăm, să dăruim din suflet orice putem… chiar și un colț de pâine și poate, poate că vom avea mai multă înțelepciune, lumină, bucurie și dorința de a nu ne mai certa niciodată unii cu alții! La mulți ani binecuvântați!

Glossă de Mihai Eminescu

Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate;
Nu spera şi nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.

Multe trec pe dinainte,
În auz ne sună multe,
Cine ţine toate minte
Şi ar sta să le asculte?…
Tu aşează-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Când cu zgomote deşarte
Vreme trece, vreme vine.

Nici încline a ei limbă
Recea cumpăn-a gândirii
Înspre clipa ce se schimbă
Pentru masca fericirii,
Ce din moartea ei se naşte
Şi o clipă ţine poate;
Pentru cine o cunoaşte
Toate-s vechi şi nouă toate.

Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui:
Joace unul şi pe patru,
Totuşi tu ghici-vei chipu-i,
Şi de plânge, de se ceartă,
Tu în colţ petreci în tine
Şi-nţelegi din a lor artă
Ce e rău şi ce e bine.

Viitorul şi trecutul
Sunt a filei două feţe,
Vede-n capăt începutul
Cine ştie să le-nveţe;
Tot ce-a fost ori o să fie
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zădărnicie
Te întreabă şi socoate.

Căci aceloraşi mijloace
Se supun câte există,
Şi de mii de ani încoace
Lumea-i veselă şi tristă;
Alte măşti, aceeaşi piesă,
Alte guri, aceeaşi gamă,
Amăgit atât de-adese
Nu spera şi nu ai teamă.

Nu spera când vezi mişeii
La izbândă făcând punte,
Te-or întrece nătărăii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teamă n-ai, căta-vor iarăşi
Între dânşii să se plece,
Nu te prinde lor tovarăş:
Ce e val, ca valul trece.

Cu un cântec de sirenă,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca să schimbe-actorii-n scenă,
Te momeşte în vârteje;
Tu pe-alături te strecoară,
Nu băga nici chiar de seamă,
Din cărarea ta afară
De te-ndeamnă, de te cheamă.

De te-ating, să feri în laturi,
De hulesc, să taci din gură;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Dacă ştii a lor măsură;
Zică toţi ce vor să zică,
Treacă-n lume cine-o trece;
Ca să nu-ndrăgeşti nimică,
Tu rămâi la toate rece.

Tu rămâi la toate rece,
De te-ndeamnă, de te cheamă;
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera şi nu ai teamă;
Te întreabă şi socoate
Ce e rău şi ce e bine;
Toate-s vechi şi nouă toate:
Vreme trece, vreme vine. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *