Drumul spre Viață!

1347972370
”Cu Sfinţii odihneşte, Hristoase, sufletele adormiţilor robilor Tăi, unde nu este durere nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit” este cântarea de pomenire a morților, care pe mine mă duce cu gândul la Viață.

Când eram copil îmi doream să nu mai înaintez în această viață, pentru a nu mă pierde și a nu uita de adevărata Viață. Aceea eternă, plină de Iubire și Lumină. Nu m-am îndoit niciodată că ar exista. Îmi doream să-mi îngrop trupul înainte de vreme și să scap de tot ceea ce avea să urmeze în această viață.

Atunci știam și simțeam mai bine decât știu și pot simți acum. Știam că dincolo de această existență dusă în materie există o altă Viață, iar acolo înseamnă Acasă. Știam că drumul spre Casă este prin Hristos. ‘’Eu sunt Calea, Adevărul și Viața’’ ne-a spus Iisus.

Așa că din dragoste pentru EL vroiam să nu mă murdăresc în această lume… însă nu am reușit.

Cu timpul, lumea m-a prins în ghearele ei și a început să mă sfârtece bucată cu bucată, ori mi-a oferit ambalaje frumoase cu un conținut plin de venin. Până când, trezită la realitate, am fugit iar în EL și am regăsit pacea.

‘’Împărăţia Lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru” (Luca 17, 21).

Pentru aceasta suntem aici. Să găsim Împărăția Lui Dumnezeu în inima noastră încă de aici. Din păcate, însă, ne îndepărtăm tot mai mult de Adevăr. Un văl negru se lasă acum peste noi și doar Mila Domnului ne-ar mai putea lumina.

Din fericire, încă mai există în vremurile noastre oameni care trăiesc în unire cu Dumnezeu, prin inima și mintea lor. Preabunul Dumnezeu să-i țină în putere, să ne poată lumina și pe noi. Și să nu uităm că nu aceasta este viața pentru care merită să luptăm!

Un gând bun pentru cei care nu mai sunt printre noi…

Pomeneşte, Doamne, pe cei ce întru nădejdea învierii şi a vieţii celei ce va să fie au adormit, parinţi şi fraţi ai noştri şi pe toţi cei care întru dreapta credinţă s-au săvârşit, şi iartă-le lor toate greşalele pe care cu cuvântul, sau cu lucrul, sau cu gândul le-au săvârşit şi-i aşază pe ei, Doamne, în locuri luminoase, în locuri cu verdeaţă, în locuri de odihnă, de unde a fugit toată durerea, întristarea şi suspinarea şi unde cercetarea feţei Tale veseleşte pe toţi sfinţii Tăi cei din veac. Dăruieşte-le lor şi nouă împărăţia Ta şi împărtăşirea bunătăţilor Tale celor negrăite şi veşnice, şi desfătarea vieţii Tale celei nesfârşite şi fericite. Că Tu eşti învierea şi odihna adormiţilor robilor Tăi (N), Hristoase, Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă înălţăm, împreună şi Celui fără de început al Tău Părinte şi Preasfântului şi Bunului şi de viaţă făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Cu Sfinţii odihneşte, Hristoase, sufletele adormiţilor robilor Tăi, unde nu este durere nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *