Maica de la Mănăstirea Radu Vodă

Maica de la Mănăstirea Radu Vodă

Manastirea-Radu-Voda-2

Am intrat puțin, pe fugă, doar cât să-mi trag răsuflarea și să-mi îndrept cugetul spre Cer. În biserica Mănăstirii Radu Vodă, din București, slujba era pe sfârșite. În timp ce părintele tămâia icoanele și oamenii prezenți, m-am îndreptat ușor spre un loc mai retras.

Aici m-am putut bucura pe deplin de atmosfera ruptă de lume, de razele soarelui de dimineață, care pătrundeau biruitoare prin catapeteasmă. Într-un târziu, mult după ce slujba s-a încheiat, m-am desprins din locul ferit de priviri și m-am îndreptat spre ieșire. Atunci am zărit silueta diafană a unei maici și doi ochi albaștri cufundați în rugăciune.

M-am oprit. Nu aș putea să vă spun de ce, dar am dorit să îi vorbesc.

S-a oprit și maica cu privirea asupra mea, iar eu am îndrăznit să îi adresez o întrebare. Așa am aflat că maica este de la o mănăstire din Grecia, iar de la vârsta de 16 ani a ales monahismul. A fost o chemare mai presus de ea, pe care a avut curajul să o urmeze. Chemarea lui Hristos.

Maica nu are mai mult de 35 de ani, dar ochii ei sunt dincolo de timp. Îmi vorbește de rânduiala mănăstirilor din Grecia, care este una în duh, de stareța care i-a fost îndrumător pe această cale.

Timbrul vocii ei plin de liniște îmi deschide o lume a credinței de nezdruncinat. Îmi spune că nu haina te face monah, ci dorința de a-l urma pe Hristos în orice condiții. Fie că vorbim de prigoană, de sărăcie, de lepădare de lume.

E tare bine lângă această maică. Parcă orice fir de teamă este ținut la distanță, orice gând de mândrie este îngenucheat. Mă plec în fața ei firesc, ca în fața unui om care nu își mai aparține lui, ci Raiului.

Ce gând de primăvară port acum! Cu Hristos în inimă totul devine strălucitor de curat, de simplu, de bun… Sunt oameni în inima cărora chipul lui Hristos este zugrăvit atât de viu, încât este suficient să rămâi doar câteva clipe lângă ei, pentru a pleca apoi la drum cu binecuvântarea Lui.