Adela Pârvu: ’’O viață avem? Colorată să fie!’’

cu-cainele-meu-Sheket-300x224

Fostul redactor-șef de la revista ,,Casă și Grădină,, este pe cont propriu și descurcă excelent. Adela Pârvu are acum un site de referință în domeniu și mi-a oferit un interviu despre viață, activitatea sa profesională și despre România. Iată ce a ieșit:

Care sunt lucrurile care te definesc?

Ambiția, munca și creativitatea. Dacă te referi la lucruri, aș spune culorile și lumina.

Ce iubești cel mai mult?

Viața. Sunt uluită de ceea ce înseamnă să fii viu, să poți respira. Iubesc să pot experimenta senzații, trăiri, încapsulată fiind într-un trup.

Mi se pare că este un mare privilegiu că trăim, că respirăm, că existăm și că e păcat să treacă o zi fără să ne bucurăm de ea, fără să râdem, fără să facem ceva. Nu înțeleg ce înseamnă să te plictisești. N-ai cum!

Ce sfaturi poți oferi celor care sunt la început în blogosferă?

Să muncească. Să fie atenți la oameni, la ceea ce își doresc ei de la tine. E ușor să-ți deschizi un blog, dar e foarte greu să te ții de treabă, să-ți faci un program și să fii alături de cei care te urmăresc. Să-ți publici datele de contact și să fii disponibil, pentru cei pentru care scrii.

Care este primul lucru pe care îl vezi atunci când privești oamenii?

Lumina din ochii lor. Deși pot spune că sunt tânără, am abilitatea de-a le citi trăirile doar privindu-i în ochi. De multe ori, simt tristețea sau bucuria celor din fața mea. Rareori mi s-a întâmplat să nu descifrez această lumină. Te dă de gol oricât de mare ar fi zâmbetul fals de pe chip.

Ce vezi atunci când intri prima dată într-o casă?

Proprietarii! Apoi ferestrele, cât de luminoasă e casa, apoi culorile. Îmi place să-i văd pe oameni cum merg prin casele lor. Întodeauna un om se mișcă altfel acasă. Are gesturi firești, plăcute, care te fac să te simți în siguranță.

Când te-a durut ultima dată sufletul?

Mă doare sufletul de fiecare dată când văd postări pe Facebook, sau știri la tv, legate de oameni care sunt în suferință, sau când cunosc oameni extraordinari de talentați, cum sunt artiștii, care se zbat să ducă o viață decentă.

Recent mi s-a întâmplat asta când am aflat că pictorul Cristi Gașpar este în spital, pentru un transplant de rinichi și nu avea bani pentru operație. Tablourile lui valorează sute chiar mii de euro, iar el e efectiv cu un picior în groapă. Mă doare sufletul că n-am suficienți bani să-l ajut.

Ce speri să se întâmple peste un an?

În plan profesional, sper să contribui la dezvoltarea kooperativa și să-i fac pe românii, care au mici afaceri, să înțeleagă extraordinarul potențial pe care îl are promovarea pe bloguri.

În plan personal, îmi doresc să am alături de mine un partener de viață, da, un partener în adevăratul sens al cuvântului!

Dacă i-ai vorbi unui străin despre România, ce i-ai spune?

I-aș povesti despre oameni și locuri. Aici am o grămadă de subiecte, că doar le scriu pe blog. Aș începe cu subiecte despre artă și tradiție.

I-aș spune despre minunatele tablouri ale Mirelei Trăistaru, despre casele frumoase de la Sinaia, despre pensiunile tradiționale, despre Delta Dunării și despre orașul pe care-l iubesc: București!

Care a fost cea mai frumoasă poveste de viață pe care ai auzit-o?

Pfff… M-ai încuiat, Magda, pentru că mie toate poveștile de viață pe care le aflu mi se par extraordinare, dar trebuie să recunosc că îmi plac cele cu schimbări radicale, cu aventuri, dar care au un final fericit.

Poate cea mai impresionantă a fost povestea de viață a artistei Louise Bourgeois, unul dintre cei mai prolifici sculptori ai secolului XX, care a obținut recunoașterea artistică la vârsta de 73 de ani!

Pentru mine ea este exemplul că niciodată nu e prea târziu și că dacă muncești și faci ceea ce simți și ceea ce crezi, până la urmă, vor veni și meritele. A trăit aproape 100 de ani. Născută în 25 decembrie 1911 a murit în 2010. Un destin fabulos!

Ce te deranjează la oameni?

Offf… Ce mă deranjează? Când se comportă ca niște roboți, atunci când spun lucruri în care nu cred, dar pe care le recită, pentru că le-au auzit de la cineva sau undeva.

Când nu sunt atenți la ceilalți… dar am învățat că suntem atât de diferiți, încât n-are sens să ne lăsăm deranjați de ceilalți. E mai sănătos să nu-ți pierzi timpul cu cineva care te deranjează.

Ai un motto care te definește?

“Suntem rezultatul unei conștiințe care gândește”.

Deci mare atenție la ceea ce gândesc, la ceea ce spun, pentru că s-ar putea să se materializeze. Așa că mi-am propus să gândesc și să spun lucruri bune și frumoase. Așa am ajuns la ’’O viață avem? Colorată să fie!’’.

Îți mulțumesc, Adela!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *